sâmbătă, 19 decembrie 2015

Un interviu cu Mado din 2011 Ungaria

 Doresc să împart cu voi un interviu cu Mado din anul 2011 cu teme foarte interesante și actuale filmat după un curs de 5 zile prezentat de Mado, în Ungaria. Limba înregistrării este engleză.
Vizionare plăcută! 
1. Începutul drumului
 
  
2. Nașterea la domiciliu

3. Evitarea vaccinării

4. Sate ecologice și chemtrails

5. Sufocarea 

6. Sufletul 

7. A fi Personocrația

8. Cum se poate ieșii din cercul vicios?

9. Bunicii Personocrației : Aurobindo și Mirra Alfassa (The Mother)

10. Dacă vrei să aflii mai mult
 
 

joi, 10 decembrie 2015

Transumanismul


Calea Personocratiei, Dialogue Magazine – Spring 2014
Cuvântul Transumanism a fost inventat de către biologul Julian Huxley în 1957, care l-a definit ca “un om care ramâne om, dar care se depăşeşte pe sine, realizând noile posibilităţi ale naturii sale umane”. Transumanismul vrea să depăşească limita umană prin creşterea speranţei de viaţă, sporind inteligenţa, acumulând cunoştinţe permanent, câştigând controlul complet asupra personalităţii şi având şi abilitatea de a părăsi planeta şi chiar de a călători interdimensional. Ei îşi doresc atât de tare să îşi atingă scopurile prin motive, ştiinţă şi tehnologie. Sună bine? Citeşte mai departe !
Homosapiens cum îi cunoaştem sunt indubitabil pe cale de dispariţie. Această elita conducătoare a observat ca rasa umana devine prea greu de controlat. Creşterea exponenţială a populaţiei şi a conştiinţei ameninţă toată ierarhia lumii Iluziei.  Soluţia este dubla. Cu ajutorul eugeniei, ei scapă de rasele cele mai dificile de controlat şi folosind transumanismul , ei pot crea humanoizi hibrizi conectaţi la o minte artificială comună. Ca şi furnicile, noua specie, aşa numita HomoEvolutis se va baza pe caste, fiecare individ având aptitudinile fizice determinate de rolul său social. De fapt, aceasta este o involuţie. Contactul cu Sufletul (Fiinţa Supremă din interiorul fiecărui individ) va fi definitiv exclus prin modificarea genetică a ADN-ului. Cum poate Elita si meştrii săi demonici să administreze  aşa o transformare substanţială? Ei reuşesc aceasta prin programele secrete. La nivel superfical suntem conştienţi de câteva din aceste informaţii, dar mulţi dintre noi nu realizăm amploarea acestor studii şi cercetări şi nici repercursiunile pe termen lung. Haideţi să aruncăm o privire peste cele mai importante programe:
1. Pulverizarea aeriană. Chemtrails (Dârele chimice) şi chimicale sunt pulverizate pe cer de avioane. Folosite încă din anii ’50, au devenit populare in ’90. Astăzi, bombele chimice acoperă suprafeţe mari, pentru a împrăştia cât mai departe diferite arme de distrugere în masă.  Sunt de doua tipuri:

  • Arme climatice/geologice.  Chemtrails (Dârele chimice) conţin 26 de metale toxice. Oficial, ele sunt folosite ca amortizor al încălzirii globale. Neoficial, ele devin arme climatice (secete, uragane, ploi torenţiale) și / sau arme geologice (alunecări de teren, erupţii vulcanice, cutremure), atunci când sunt utilizate în combinație cu tehnologii precum HAARP (High Frequency Activ Program)
  • Arme biologice. Chemtrails (Dârele chimice) conţin 300 de OMG-uri (organisme modificate genetic) diferite  (bacterii, drojdii, virusuri), sânge uman deshidratat, enzime care modifică ADN-ul, paraziti (nematozi), fibre de viață (Morgellons), etc. În mod oficial, acestea sunt utilizate pentru a imuniza, pe ascuns, masele.  Neoficial, ele servesc ca arme fiziologice (infertilitate, scăderea imunității, cancer, modificarea ADN-ului, etc.), precum și ca arme psihologice (depresie, anxietate, halucinații, scăderea concentrării etc.). Unele chemtrails conțin de fapt fibre vii, indestructibile, care pot intra sub piele, unde se reproduc şi se transforma în cristale şi în insecte şi viermi modificati genetic. Când aceşti paraziţi au invadat complet corpul unei persoane, ni se spune că ea suferă de boala Morgellons.  Dintr-o listă lungă de simptome, aici sunt câteva: celule sanguine anormale,  răni deschise și umflături permanente, păr şi piele fără pigment,  modificări de personalitate şi mentale, și mult mai mult. De fapt, orice persoană care este expusă la chemtrails suferă de o mare invazie, chiar dacă corpul nu prezintă simptome. Invadat de fibre modificate genetic, microscopice, corpurile noastre au devenit laboratoare în viață.  Noi suntem schimbați în hibrizi cu proprietăți necunoscute. În cazul în care chemtrails sunt pulverizate în zona noastră, acestea sunt imposibil de evitat . Aceste fibre ciudate au fost găsite chiar  în interiorul bacnotelor!

2. Alimente modificate genetic (GM) – S-a dovedit că alimentele modificate genetic cauzează o serie de probleme – sterilitate, modificarea organelor, cancere, alergii etc. (Vol 7  Personocraţia). Odata ingerate, ele ajung în sânge si modifică ADN-ul, accelerând astfel transformarea umanităţii. Elita a început modificarea genetică cu porumbul şi soia, doua alimente de bază. Apoi au urmat lucerna (aliment de bază pentru bovine), orezul si grâul. Un prospect infricoşător!

3. Vaccinarea – Vaccinurile au evoluat enorm în ultima decada. De exemplu, vaccinurile rADN conţin viruşi care sunt folosiţi ca purtători în vederea introducerii noilor gene in celulele umane. Ce modalitate perfectă de a altera genomul uman! Alte vaccinuri sunt folosite pentru a infiltra nano-implaturi care sunt programate a se autoinsera în creierul uman şi a se conecta la reţeaua GIG a Elitei (Global Information Grid).  A fost oare acesta motivul pandemiei N1H1 in 2009? Organizaţia Mondială a Sănătaţii a anunţat deja probabilitatea ridicată a pandemiilor în următorii ani. Cum pot fi prevăzute asemenea evenimente, dacă nu sunt intenţionat plănuite? Când nu vom mai avea încredere în autorităţile medicale oficiale?
4. Nanotehnologia – transformă materia la nivel atomic, ceea ce permite cercetătorilor sa inventeze noi materiale care sunt de 11 ori mai dure decât diamantul,  să conecteze celule vii cu componente electonice, să modifice ADN-ul şi să producă miniroboti mai mici decât globulele roşii şi să cureţe corpul de toxine şi să repare ţesuturile. Toate bune! Oricum, faţa ascunsă a nanotehnologiei este mult mai incomodă.  De exemplu, o reţea de nano-sateliţi orbitează în acest moment pământul. Reţele de “praf inteligent” crează o inteligenţă artificială numită Skynet, care este conectată la un creier imens numit  “Mother” ( “Mama”). Acesta poate acumula informaţii şi poate lua decizii independendente, cum ar fi aceea de a comanda dronelor să distrugă nave spaţiale sau meteoriţi sau oameni.
5. Undele electromagnetice (EM) –   Dârele chimice si bombele chimice transformă aerul în plasmă saturată cu nanoparticule metalice care facilitează transmisia undelor scalare si electromagnetice. Acestea din urmă sunt emise în întreaga lume de 18 instalaţii HAARP  (High Frequency Activ Program). Undele electromagnetice pot afecta sănătatea si comportamentul populaţiei vizate.  ADN-ul uman corespunde unei anume semnături vibraţionale. Prin utilizarea undelor purtătoare – scalare sau electromagnetice – Elita poate modifica de la distanţă ADN-ul indivizilor sau a raselor. De aceea suntem încurajaţi să folosim contoarele inteligente – telefoanele mobile, chiar şi în tările subdezvoltate. Mai mult decât atât, nanometalele găsite în dârele chimice sunt absorbite de corpul uman, care este transformat într-o antena pe două picioare, care rămâne legată în mod constant la reţeaua vibraţională a Elitei. Astfel, corpul uman este pregătit să primească instrucţiuni şi să se transforme la nivel genetic.
6. Armele scalare – Mult mai puternice decât undele electromagnetice, acestea se deplasează prin materie instantaneu. Atât extratereştri cât şi elita le folosesc in mod frecvent pentru sarcini aparent imposibile: accidente aviatice, distrugerea clădirilor (9/11), morţi subite, climat ciudat (uraganul Katrina) sau evenimente geologice bizare(cutremurul din Haiti din 2010 sau tsunamiul din Japonia din 2011), epidemii stranii, comportament ieşit din comun şi holograme (apariţii 3D realistice). Printre altele, ei pot crea faimoasele crop cicles (cercuri în lanuri), pot distruge nave extraterestre şi pot dezintegra meteoriţi (Rusia, 2013).
7. Telepatia sintetică – Folosită în multe din războaiele recente pentru a influenţa gândurile şi emoţiile de la distanţă, telepatia sintetică sau SSSS (Silent Sound Spread Spectrum – Spectumul Sunetelor Răspândite Silenţios ) este deasemenea folosită în super magazinele Walmart sau Tesco, pentru a creşte vânzările. Când aceasta este combinată cu internetul, reţeaua HAARP, turnurile de comunicaţie, contoarele inteligente (telefonale mobile) şi cu cei 13.000 de sateliţi care orbitează în acest moment pământul, se crează o enormă închisoare invizibilă a minţilor umane.  Reţeaua de telepatie sintetică electromagnetică are un singur scop: acela de a controla umanitatea. Şi ea funcţionează atâta timp cât indivizii trăiesc în vibraţia joasă a fricii.
8. Clonarea GRIN (Genetics, Robotics, artificial Intelligence, and Nanotechnology – Genetică, Robotică, Inteligenţă artificală şi Nanotehnologie) – Prima clonă umană s-a născut în 1927. De atunci, Elita şi-a îmbunatăţit enorm această tehnologie, mulţumită sistemului GRIN. Aceasta este folosită la scară largă în laboratoare, în secret. Cunoscutul proiect Avatar 2045 şi-a propus să înlocuiască gradual corpurile umane cu avataruri electromagnetice perfecte şi imortale, cu o inteligenţă artificală nelimitată. Aceasta este ce unii numesc Singularitate/Individualizare, care este echivalentul iluzoric al Diezeii (Sufletului), dar folosind avataruri contrafacute, cu suflete neadevărate şi cu imortalitate falsă. În spatele acestui proiect cosmetizat, sunt ascunse faţa si scopul adevarat: reducerea umanitaţii în două specii, o minoritate a super-oamenilor (stapânii) si o mare majoritate a sclavilor.
Aşadar, transumanismul câştigă teren la o scară globală, chiar în acest moment – şi tu si eu suntem părţi ale experimentului! Aceasta permite elitei şi maeştrilor săi demonici să ducă un război permanent împotriva umanităţii. Cu asemenea avantaje tehnologice, este uşor de prezis că vor învinge în acest razboi. Greşit! Soluţia reală nu este tehnologică, ci vibraţională. Trebuie să devinim conştienţi de frecvenţele înalte care stau ascunse în interiorul oricăruia dintre noi. Aceasta vibraţie înaltă se numeşte “suflet” (Fiinţa Supremă din interiorul fiecăruia).  Sufletele umane diferă de cele ale altor specii. Ele sunt capabile să se dezvolte de la o viaţă la alta, până când se vor uni conştient cu corpurile umane. Odata ce înteleg potenţialul sufletului meu, eu pot preda liberul meu arbitru sufletului şi îl pot delega să mă ghideze în a-mi îndeplini scopul suprem: unirea corpului cu sufletul.
Cum sufletul meu (versiunea individualizata a Fiinţei Supreme) este prezent in interiorul meu, orice se întâmplă în acest moment pe pământ este creaţia mea. Aceasta înclude elita mondială, extratereştrii buni sau răi, demonii şi îngerii şi tehnologiile îngrozitoare care sunt dezvoltate în acest moment pe pământ pentru a distruge majoritatea umanităţii şi pentru a o modifica genetic . Oricât de incredibil ar părea, toate aceastea reprezintă exact ceea ce trebuie să realizez în următoarea etapă. Ce se va întâmpla daca voi avea încredere în sufletul meu, în planurile lui de lungă durată şi în acţiunile sale? Lăsându-mă permanent ghidată, voi permite vibraţiilor înalte ale spiritului să pătrundă în corp şi voi deveni invincibilă! În 2008, Richard Seed, un fizician puternic implicat în cercetările clonării umane a recunoscut: “Noi vom deveni dumnezeii vremurilor. Dacă nu eşti de acord, renunţă!” Aşa că, renunţ. Refuz să îmi ascult ego-ul şi dorinţele pentru a câstiga o putere iluzorică. Nu-mi voi vinde sufletul pentru nici un preţ. Nu doresc să devin o omida imbuntăţită. Ţelul meu este să devin ceea ce cu adevarat sunt – Un fluture nelimitat!
_________________________________________________________________________________
Tradus de : Raluca
Sursa: http://personocratia.com/en/transhumanism-and-beyond/

marți, 17 noiembrie 2015

Cerșetorul este Creatoarea soartei lui?

        Am găsit acest subiect interesant scris de Rhiame* și am decis să o traduc. Cred, că foarte mulți dintre noi întălnim această experiență și nu știm, cum să abordăm corect. Iată:

Întrebare de la un cititor: ”Dacă vezi pe cineva pe stradă care cerșește, împarți cu el/ea banii tăi dacă îți mișcă emoțiile? Sau te uiți la acea persoană ca la o Creatoare, care trăiește experiența unui cerșetor? Sau pe cineva, care nu și-a însușit îndrumările Sufletului (cum să asculte) și a dat faliment intrând în această situație? Sunt foarte confuz cum să privesc acest lucru. Îmi poți explica printr-un punct de vedere Personocratic?”

Răspunsul lui Rhiame:  
În timp ce predam un workshop în Los Angeles, un participant a întrebat ceva similar. Am adresat la ea următoarele întrebări: „Ce te mișcă emoțional, când vezi un cerșetor? Ce te face, să dai bani la acea persoană?” 
Haideți să analizăm, ce este sub această emoție, „care mă afectează”.
Răspunsul a venit de la un participant, și era frica de a devenii homeless (un cerșetor, fără adăpost,etc) și posibilitatea ca nimeni nu o va ajuta. Descoperind această cauză , de ce a fost ea afectată de acest cerșetor, a declanșat o reacție emoțională. A văzut pe ea însăși în această persoană fără adăpost. Cerșetorul este reflecția a fricii mele interioare. Ceea ce văd în alții, ceea ce mă mișcă (reacționez), este prezent în mine, dar nu observ. Ceilalți se comportă ca o oglindă, care reflectă imaginea mea.
Mă voi simții mișcat emoțional de un homeless, până când port în mine frici asociate cu condiția de trai de cerșetor. Aceste frici variează de la o persoană la alta, depinzând de trecut, cultură, educație, credință, valori. Dar, cele mai comune frici sunt : lipsa de bani, de a fi respins și a de a fi singur.
De la un punct de vedere Personocratic, fiecare dintre noi este Creatoarea totală (nu co-creatoare!) a universului - prin urmare, de propriile noastre vieți. Întrucât, cerșetorul sunt eu, este foarte important să văd pe acea persoană, ca o Creatoare de asemenea - chiar dacă ea este sau nu conștientă de asta. De a vedea pe cineva ca o victimă, înseamnă de a considera pe mine însămi o victimă.
Prin definiție, o victimă nu este responsabilă, de ceea ce se întâmplă cu ea - deci nu este creatoarea vieții ei. Ea învinovățește pe alții sau circumstanțele, de soarta ei.
Văzând pe cineva ca creatoarea totală a sorții ei, nu înseamnă că devin nesimțită,fără inimă, ba din contră, Dacă celălalt sunt eu, cum mi-ar plăcea să fiu tratată? Cum aș vrea ca altul să se uite la mine sau să-mi vorbească? Ce mi-ar plăcea să primesc de la alții?
Când mă întâlnesc cu un homeless, nu asta-i întrebarea că ”oare ar trebui să-i dau bani sau nu ?” Ce este important de înțeles, de ce mă simt obligat să dau bani. E importanța identificării fricii, ceea ce cerșetorul trezește în mine, ca să o pot transforma și a trece mai departe la nivelul următor în evoluția mea personală.
Odată ce frica mea este complet transformată, probabil nu voi mai vedea cerșetori - nu va mai lua parte din realitatea mea, întrucât eu sunt Creatoarea vieții mele, creez consecvent, văzând sau nu persoana homeless.
Sectorul nostru de conștiență este selectivă; devenim treziți la persoane și situații relevante pentru evoluția noastră. Acest fenomen este similar, când un grup este martor la aceeași eveniment (accident de mașină sau film) și când sunt întrebați ce au văzut, nici unul nu descrie același lucru. Ei au văzut ceea ce era la nivelul lor de percepție în acel moment - care era același cu nivelul lor de conștiență în acel moment. Putem compara persoana cu un aparat radio: frecvența interioară (conștiența) la care persoana este reglată la un moment dat, poate lua (aude, observa) elemente care emit aceeași frecvență. Asta explică, cum oamenii crează propria lor realitate, care poate diferii total de ceilalți. Sunt atâtea realități, câți individuali.
Pe de altă parte un cerșetor este Creator - în majoritatea timpulului inconștient, dar cu toate acestea Creator - și ea a creat să experimenteze sărăcia, ca să evolueze. Cine decide că a fi sărac este rău și de a fi bogat e o soartă bună? Doar egoul categorizează bine-rău, corect - incorect, etc. Și face acest lucru în numele supraviețuirii - pentru supraviețuirea mea, a grupului, a speciei. Ceea ce crește șansele mele de supraviețuire este bun, ceea ce nu e tratat ca un lucru rău. Dar, la un nivel mai înalt, ambele experiențe sunt esențiale pentru procesul evoluționar ca întreg. Săracul are nevoie de bogat și bogatul de sărac, chiar acum în realitatea noastră duală, până când atingem întoarcerea în conștiență.
Un alt lucru, ce se poate întâmpla când transform friciile mele, ce apar văzând un homeless este că, nu voi mai fi afectat deloc, când văd unul - o să simt pace în prezența ei, voi fi emoțional neutru. Când ating această neutralitate emoțională, va fi mai ușor să consider pe celălalt egal - creatoare ca mine, și nu o victimă. Și cealaltă persoană probabil se va simții mult mai confortabil în prezența mea. Emoția de jenă, de neliniște în ambele părți se va dizolva, ca și peretele invizibil de diferență care separă pe dominant (pe cel cu bani) de la cel dominat (pe cea fără bani). Doar asta ar ajuta de a stabili un pod, unde ambele pot beneficia unul de celălalt, și de a evolua.
Fiindcă la sfârșit, când rezolv frica mea de a devenii homeless, odată ce integrez că sunt o creatoare nelimitată și sunt capabilă să creez abundență pentru mine, persoana homeless în același timp frica și credința ei, ca ea nu e capabilă să aibă grijă de persoana ei și să creeze abundență.  E o ușă, care succede și este mult mai puternic decât un schimb de bani sau bunuri.
Ca să conclud, vor exista persoane fără adăpost până când am o frică de a devenii homeless - în alte cuvinte, până când cred că sunt o oaie neputincioasă (victimă - neresponsabilă la ceea ce se întâplă cu mine) incapabil să am grijă de mine (să mă susțin) și care așteaptă un salvator exterior să ajute destinul. Odată ce transform frica și conștientizez cine sunt - creatoare nelimitată - cerșetoria și toate atributele unui homeless, ca sărăcia vor dispare de pe suprafața pământului, fiindcă ceea ce se manifestă în afara mea este oglinda a ceea ce port în interiorul meu.

Deci, soluția reală nu este de a da bani, mâncare sau adăpost la aceste persoane - acestea sunt doar soluții de scurtă durată. E vorba de a transforma friciile mele la un nivel celular, și a începe să acționez ca o creatoare nelimitată în fiecare aspect al vieții mele. Doar atunci va apărea abundența fără margini pentru toate. Asta e treaba reală, ceea ce necesită într-adevăr mai mult efort și curaj, decât a înmâna o bancnotă.

Este foarte adevărat și asemănător și în cazul animalelor fără adăpost. Nu pot și nici nu trebuie să le salvez. Transform emoțiile apărute după această întâlnire, și în realitate doar așa pot ajuta ca problema animalelor de stradă să se rezolve. (Normal, dacă decid să am o cățelusă sau pisică (sau alt animal) rămân responsabilă pentru ea și nu o arunc la stradă ).


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Articol scris de: Rhiame.
Tradus de: Orsi
Sursa: https://personocracy.wordpress.com/2013/06/09/is-homeless-creator-of-his-fate/



sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Banii ... spre creația nelimitată

 Se spune că prostituția și sărăcia a existat întotdeauna și va exista. Noi considerăm ambele acceptabile până când nu ne ating personal.
Pe o parte refuzăm să le aducem la bun sfârșit, cerem legi care garantează egalitatea și echitatea. O dihotomie aparte!

Similar, am trecut peste câteva crize economice repetate în ultimele două secole, fără să întrebăm niciodată de existența sistemului bancar și a guvernului care îl aprobă.

Când începem să studiem sistemul monetar, descoperim foarte repede că bancherii întotdeauna au lucrat mână în mână cu politicienii, să îmbogățească pe cei bogați și să însărăcească pe cei săraci. Încă, puterea adevărată se află în mâna fiecărei ființe umane, dar până când refuzăm să recunoaștem și să exersăm, suntem lăsați într-o situație absurdă unde:



        Populația crează belșugul și bancherii le adună.

Mai devreme sau mai târziu, ființele umane vor descoperii că banii sunt oglinda nivelul lor de conștiență. În realitate suntem bogați, dar nu suntem conștienți de acesta. Va trebui să confruntăm sclavia totală și să depindem total de bancherii mondiali, înainte să decidem să ne scufundăm în uitare sau sărim în următoarea specie? Elitul impune prima opțiune furând bunurile publice și însărăcesc sistematic populațiile.
Pentru a alege opțiunea a doua, umanitatea ar trebui să arunce două minciuni de bază, pe care se bazează supraviețuirea: proprietate și securitate. Doar atunci va manifesta individului conștient abundența inerentă în natura sa creativă nelimitată.

În această carte găsiți :

  • crearea baniilor ex nihilo
  • debitul național fals a statelor
  • planul baniilor puțini
  • interesul pe bani- un păcat de moarte
  • venitul de bază, un cadou horrorific
  • experiența Personocrației cu banii
  • două mituri - proprietate și securitate
  • guvernul, un rău zadarnic
  • triunghiul victimei (oameni)/executorului (sectorul privat)/salvatorul (sectorul public)
  • tripla pervertirea de lăcomie, concurență și a corupției
  • Grădina de Schimb Universal (G.A.M.E. sau JOJO (ro) )
Poți comanda această carte pe limba engleză aici  sau în lb. română aici.

Am tradus și o înregistrare pe această temă prezentat de Ghis cu subtitrare în lb. română.
Puteți viziona aici:

Vizionare plăcută!

marți, 7 aprilie 2015

Unde merg TOŢI banii mei?

   Unde merg toţi banii?
  Îmi petrec toată viaţa fugind după bani, lucrez fără milă pentru supravieţuire. De ce este aşa de greu să plătesc pentru toate nevoile vieţii - chirie, maşină, alimente, curent, încălzire, telefon, credit,etc. ? Şi aici hai să nu pomenim de haine pentru copii şi de câteva plăceri rare!

Aşa mi se pare că mi se alunecă între degete. Acum este momentul ideal să înţeleg unde dispare salariul meu.
Când îmi fac timp să examinez problema, foarte repede îmi dau seama, că majoritatea baniilor cum intră aşa şi iese, fără să am timp să le cheltuiesc. De fapt, ajunge în buzunarele altora.

Cinci jucători lucrează uniţi, ca să-mi ia majoritatea baniilor pentru care lucrez. Cine sunt ei şi cum procedează? Ce pot face eu, să le opresc? Analogia celor 5 degete mă va ajuta să înţeleg situaţia.

1. Degetul mare - Guvernul

a) Problema. Guvernul îmi fură sume astronomice prin mai multe taxe. Mafia oficială impune taxe prin legi cu forţă, cu ajutorul poliţiştilor, soldaţilor, agenţi colectori de impozite, judecători, avocaţi şi gardieni.

Este foarte important să înţelegem, că mâna umană este ca o cleşte: are menirea să prindă obiecte. Ceea ce face prinderea posibilă, este datorită degetului mare, care poate lua forma unei cleşte cu unirea de celelalte 4 degete separat.

Dintre cele 5 degete, degetele mare (gurvernul) pare a fi indispensabil, deoarece prin legi, reguli, acorduri secrete permite să se asocieze cu oricare din cei patru degete, cu scopul de a lua banii mei.

b) Soluţia.  Diferite nivele a guvernului reprezintă sectorul public, cărui scop este să protejeze drepturile şi libertatea oamenilor. Mas media ne vinde idea, că "public" înseamnă "bine pentru oameni". De fapt, sectorul public funcţionează ca un ego colectiv.  Aşa cum şi egoul meu personal, mă controleză prin minciună şi înşelăciune. Este timpul cel mai actual să spun stop acestei relaţii trădătoare.

Guvernul îmi fură banii prin milioane de taxe, fiindcă trebuie să re-plătească datoria naţională artificială.
Cu toate acestea, această datorie este o minciună şi colectarea impozitelor, o fraudă. Nu este nevoie să plătească.

Eu trebuie să devin conştient, că nu este nevoie de guvern şi să mă opresc să-mi predau puterea (vot) şi banii mei (impozite) în mâinile politicienilor. Fără votul şi banii mei, guvernul se va prăbuşi cu toate sistemele sale învechite cu ea.

Cele patru degete rămase reprezintă sectorul privat, cartelul transnaţional de bănci private, care controlează economia, împreună cu multinaţionalele care stăpânesc industria şi comerţul. Toate cele 4 degete - bănci, asigurări, investiţii şi multinaţionale - lucrează uniţi să organizeze exploatarea totală a turmei umane.

2. Degetul arătător - Băncile

a) Problema.  Băncile comerciale sunt instituţii private, deţinute de mai multe generaţii ale aceluiaş linii de sânge albastre. (blueblood) Ei fac un profit colosal din dreptul lor exclusiv de a crea bani din "aerul subţire", să împrumute cu dobândă, cere rambursarea împrumutului, sau confiscarea bunurilor debitorului în caz de neplată. Prin controlul lor asupra tuturor băncilor centrale pe toată planeta şi cu BIS - Bank of International Settlements - banca centrală a băncilor centrale - sunt capabile să stăpânească individuali, corporaţii, state şi continente întregi.

Ei folosesc mai multe trucuri ca să crească puterea lor asupra noastră prin controlul baniilor -camătă, deficit, boom-ul economic şi colaps, inflaţie-deflaţie, războaie, droguri, prostituţia, datorii naţionale, prăbuşirea bursei, salvarea băncilor şi genociduri. Merge, până când cel bogat devine mai bogat şi cel sărac, mai sărac.

b) Soluţia.  Majoritatea baniilor în lume sunt bani datorie. Bancherii sunt capabili să le creeze din aer, fiindcă cineva a semnat un contract cu ei, o promisiune de rambursare. Când mă duc la bancă să împrumut 300,000 USD ca să-mi cumpăr o casă, ei nu au această sumă în realitate. Ei le crează acesta în contabilitatea lor, bazat pe promisiunea mea de rambursare. Normal, ei cer să plătesc înapoi suma creditată şi dobânda. Cu o rată de dobândă de 6% îmi ia 12 ani să rambursez, şi o să am plătit 600,000 USD la bancă - o casă pentru mine. şi o casă pentru ei! Pentru credite mari de lungă durată făcut  ţărilor (datorii naţionale), majoritatea banilor este dobânda, care se acumulează an la an.

Este doar o singură soluţie. Trebuie să mă opresc să am de a face cu băncile. Nici un cont bancar, card de credit, ipoteci, împrumuturi, depozite. Plătesc totul în numerar, sau mai bine în mijloace de plată alternative, ca de ex. Jojo Game (urmează articol separat despre ea)- o reţea de schimburi, ceea ce există în România şi funcţionează în 11 ţări.
Toate soluţiile ca să ies din această datorie înşelătorie permanentă deja există. Ca acestea să funcţioneze în realitate, trebuie să mă decid să mă las de acest sistem veche.

3. Degetul mijlociu - Asigurări

a) Problema.  Companiile de asigurări fac un profit enorm stimulând frica mea de moarte (asigurări de viaţă), de incapacitate fizică (asig. de invaliditate), pierdere de venituri (asig. de protecţie a veniturilor), incendii, indundaţii şi furt (asig. de proprietate), procedurilor legale (asig. de răspundere civilă). 

Când au o reuşită în trezire friciilor mele, companiile de asigurări îmi vând o bucată de hârtie pe care spune, că contra unei sume de bani regular plătite, ar trebui să dorm liniştit. Şi dacă ceva se întâmplă, ei de obicei găsesc o clauză scrisă cu litere mici de tot, pe parte de jos a paginii de contract cu mai multe pagini, pe care l-am semnat cu ei şi care îmi spune că NU primesc suma de asigurare. Dar am dormit liniştit pentru un timp. 
De fapt, ar fi fost mai ieftin să beau ceai de muşeţel. Şi să nu încerci să întorci împotriva lor la instanţă. Ei dispun de milioane de dolari şi au nişte avocaţi viclean.

b)Soluţia.  Acesta e uşor. Desfac toate asigurările mele, unul după celălalt! Bineînţeles, frica mea nu va dispare chiar în acel moment, şi poate nu o să dorm liniştit pentru un timp, dar singura cale să rezolv frica mea , este să fac de ceea ce îmi e frică.

Personocraţia recomandă să urmăresc cele 3 paşi a reţetei AIA  : 1) Adevăr. (Îmi e frică. Să accept acest lucru şi să zic la toţi din jurul meu). 2) Iubire. (Recunosc, că această frică e o parte din mine şi o îmbrăţişez). 3) Acţiune. (Fac de ceea ce îmi e frică şi frica treptat se dizolvă).

Frica este ceea ce ţine fiinţele umane supuse autorităţilor exterioare şi sărăcia, ceea ce rezultă din ea. 
A scăpa de asigurări este un instrument rapid şi puternic ca să vindec frica.

4. Degetul inelar - Investiţiile 

a)Problema. Speculatorii ştiu să facă profituri uriaşe prin cumpărarea şi vânzarea obligaţiunilor pe piaţa de capital. Toata idea speculaţiei se bazează pe cumpărarea obligaţiunilor ieftine şi obţinerea celui mai mare profit posibil şi rapid, prin revânzarea lor la alţi investitori la un preţ mai mare, decât cel cumpărat. De ce doreşte cineva să facă bani aşa de disperat? Fiindcă le e frică de deficit, de lipsă, de a nu fi bogat şi important, sau de a fi dominat.


 Chiar dacă lucrez pentru guvern sau pentru privat, de obicei sunt forţat să investesc în fonduri de pensii. Se trage automat din salariul meu. când ajung la pensie, eu trăiesc din banii speculaţi anterior de administratorii fondului de pensii.

b) Soluţia. Care companii se găsesc pe lista pieţei bursiere? Doar aceea, care îndeplinesc condiţii foarte specifice. Iată un exemplu. Ca să fie pe lista NYSE, corporaţia trebuie să aibă o cifră de afacere anuală de 500 milioane de USD şi să facă un profit de 100 milioane de USD. 

Trebuie să ţină însă nivelul de profit în sus sau va pierde locul de pe listă. Un profit foarte mare! Cum poate corporaţia să-şi menţină locul? Prin milioane de trucuri ca: vânzări în cantităţi mari, reduceri bugetare, folosind tactici vicleane de marketing, publicitate înşelătoare şi experţi necinstiţi, făcând  acorduri secrete cu guvernele, organizarea de lege de schimb liber, eliminarea concurenţei prin dumping, fuziuni și monopoluri, planificare uzură morală, folosind munca copiilor, precum şi poluarea mediului. Practic, ai nevoie de o minte perspicace cu etică elastică.

Soluţia pentru acest abuz atroce este simplă. Nu mai investesc în piaţa de capital. Acest lucru poate implica şi părăsirea locului meu de muncă. 

Personocraţia ştie că ea poate să creeze bani oricând are nevoie. Ea este conştientă că acumularea şi investiţia se bazează pe frică şi frica este cea care previne oamenii să experimenteze abundenţa. 

5. Degetul mic - Companiile Multinaţionale

a)Problema.  Companiile multinaţionale sunt listate pe piaţa bursieră şi mai sus am discutat ce presupune acest lucru. Ca să crească profitul lor, invadează toate oraşele pe lume şi omoară afacerile locale şi industriile, atrăgând clienţii cu preţuri mici şi cu crearea locurilor de muncă.
 Ei monopolizează resursele fizice şi umane, luând banii afară din ţară, însărăcind continente întregi. 

Prin lobby expert, ei primesc subvenţii guvernamentale, care ajută la plata infrastructurii noi, atunci când se stabilesc în noi localităţi. Prin grupuri ca World Trade Organization, ei planifică preluarea completă a tuturor resurselor şi serviciilor publice, ca să creeze monopoluri şi să impună preţul şi politicile lor asupra omenirii. 

b)Soluţia. Întotdeauna când îmi pun piciorul într-un multinaţional (Wal-Mart, McDonalds, Tim Horton, Ikea, Tesco, Penny,Real, Jysc), eu concret le ajut pe ei să ia controlul total asupra fiecărei cm2 pe planetă. Fiindcă încurajez distribuţia în masă, închid industrii, producători, restauranţi, magazine cu amănuntul, magazine de artizanat şi intreprinderi de casă - locale!


Fac acest lucru fiindcă sufer de două patologii serioase - isteria preţului mic şi febra de cumpărături. Există doar un singur remediu pentru ambele boli. Trebuie doar să urmez Planul Cumpărătorului 
 Suveran:

1) Nu pun piciorul în magazin mare de vânzare cu amănuntul, centre comerciale sau lanţuri de magazine.
2)  Cumpăr în magazine mici, locale, independente.
3) Cumpăr doar produse locale (caut în localitate unde trăiesc, dacă nu găsesc mă uit în localitatea din apropiere, daca nici acolo nu găsesc caut în judeţ, dacă nici acolo nu găsesc caut în judeţul apropiat, dacă nici acolo nu găsesc caut în ţară)
4) Cumpăr direct de la persoane fizice sau de la producători.
5) Mănânc în restaurante mici.
6) Doar atunci întreb preţul unui produs, când deja l-am ales.
7) Întotdeauna plătesc preţ just.
8) Plătesc în bani alternative oricând e posibil.
9)Niciodată nu cer factură, chitanţă, bon fiscal sau alte dovezi de plată.

Am menţionat nişte acţiuni concrete, pe care Personocraţia a experimentat în ultimele decenii. Sunt posibile şi funcţionează. 
Ca să aflii mai multe, citeşte carte "Money, Toward Unlimited Creation", ceea ce există în limba engleză şi română. Cea pe engleză poţi comanda aici şi cea în lb. română aici
Ca un cititor trezit la realitate, probabil ai aplicat deja din soluţiile de mai sus menţionate.
 Ce poţi face mai departe? Nu eşti sigur încă? Poate este timpul să participi la un workshop personocratic despre care poţi citi aici, ca să avansezi în suveranitatea individuală şi să-ţi apară următorul pas spre Abundenţa Nelimitată.






___________________________________________________________________________________
Sursa: https://personocracy.wordpress.com/2013/04/16/where-does-my-money-go/
Tradus de : Orsi

Pentru mesaje, opinii, întrebări puteţi folosii rubrica de comentariu mai jos sau puteţi scrie un email la orsi.iroda@gmail.com.

miercuri, 18 martie 2015

Un salt conștient din acvariu

Ce este conștiența?

     Scopul speciilor pe Pământ a fost, să atingă evoluția conștienței în interiorul materiei. Complexitatea formelor în creștere - de la piatră la plantă, la furnică, la pasăre, la mamifer la om - a permis conștienței să evolueze în interiorul noilor corpuri, care au fost capabili să facă mai multe lucruri interesante.

Ce este conștiența? Cuvântul a devenit foarte la modă în prezent, dar și semnificația lui diferă de la om la om. Majoritatea oamenilor cred, că a fi conștient înseamnă să fi capabil să te gândești corect,logic. Pentru ei gândul și conștientul este același lucru. Ca să-mi cresc nivelul meu de conștiență, am nevoie să mă gândesc foarte concentrat. Dacă celulele creierului meu se supraîncălzesc, e un semn bun. Dacă gândesc, exist! Ciudat, dar creatorii bombelor atomice și a chemtrails-urilor (linii pe cer lăsat de avioane) sunt niște gânditori străluciți, dar nu sunt niște ființe conștiente.

Ceilalți compară conștiența cu moralul, și cad în capcana binelui și a răului. În fiecare sistem religios și legal există definiția lor despre ce este moral și ce nu. Oricum episcopii și judecătorii nu prea sunt ființe conștiente.

    Acum că umanitatea stă pe cale de extincție, pe o planetă agonizată, am nevoie de o definiție mult mai precisă a cuvântului „conștiență”.
Personocrația definește ca un nivel de vigilență despre realitatea, ceea ce există în tot și în toate.
Când cresc în conștiență, devin mai trezit la realitate. Ceea ce se înțelege aici la „realitate”, este percepția adevărată a universului, care nu este deformat de frică.

Știi că majoritatea ființelor umane percepe o porție foarte mică din lumea ce le înconjoară? Eu pot percepe doar 0,5% din ceea ce există, potrivit fizicianei Guliana Conforto. Mașinile pe care oamenii au inventat să audă mai bine, să vadă mai departe, să miroase și să guste mai sensibil, sunt extenții limitate a celor 5 simțuri.
De când îmi bazez acțiunile pe aceste simțuri imperfecte, este foarte dificil de diferențiat care este real și care nu. Cum cresc în conștiență, încep să mă trezesc treptat la realitate și primesc mai puține informații deformate în percepția mea.

Conștiența și frica

Percepția mea asupra realității - conștiența mea - este invers proporțional cu nivelul meu de frici.
Frică?Nu, nu ,nu. Nu-mi e frică de nimic!”- este un răspuns comun. Ești conștient de faptul că supraviețuirea speciei se bazează pe frica de moarte?



Frica și conștiența stau pe același balansoar. Când unul se înalță, celălalt merge jos. Cât de mare este frica, așa de mică este nivelul meu de conștiență în acel moment. Pot atinge un nivel foarte mare de conștiență, când meditez în pădure, dar când un urs își face prezența, și friciile îmi dau contracții în interiorul meu, nivelul meu de conștiență scade la un nivel mic, numindu-se fugi-pentru-viața-ta-sau-te-caci-în-pantaloni.

Surprinzător, ființele umane sunt cele mai conștiente și cele mai fricoase animale pe Pământ. Mintele lor superior crește capacitatea de a devenii mai conștienți, dar în același timp îmbunătațesc capacitatea lor de a prevedea probleme și inventează amenințări non-existente. În general, cât de conștienți devin, cu atât mai mult gândesc, și mai mult se tem.

Totuși, ce este special la ființele umane, este prezența voinței libere. Voința liberă este cea care permite ființelor umane să devină individuali, care știe să gândească, să vorbească și să acționeze în aderență cu vocea interioară, chiar dacă acesta aduce neînțelegere cu restul turmei de oameni. Voința liberă permite alegeri conștiente, ceea ce dictează vocea interioară (suflet), chiar și când le e frică. Făcând ceva, de ceea ce îmi e frică, îmi crește automat nivelul meu de conștiență. 

Conștientizarea, ca un lift

Conștientizarea poate fi comparată cu un lift. Cât de înalt ajung, atât de departe văd, și mai bine percep realitatea, care mă înconjoară. Când nivelul meu de conștiență crește, corpul meu vibrează la o frecvență mai înaltă,care îmi permite „să văd” lucrurile la un nivel mai înalt, într-o perspectivă mai largă.

Creșterea în nivelul de conștiență întodeauna are un dublu efect. Prima dată îmi permite percepția adevărată despre cine sunt cu adevărat și ceea ce mă înconjoară. După acesta, se creează o dinamică, o energie creativă, care aduce acțiunea propriu-zisă. Este o interdependență directă între percepția mea și acțiunile mele. Când percepția mea devine mai bună, și acțiunile mele vor devenii mult mai precise și vice versa. Acesta permite o desfășurare nelimitată și progresivă a conștientizării.


Există un număr infinit de frecvență de conștiență, dar astea pot fi divizate pe șapte nivele diferite, ca niște etaje unui bloc.

1. Pivniță. Este seară și întuneric. Nu există geamuri. Nu pot să văd, să aud nimic.
2. Parter. E întuneric. Există un acoperiș în prelungirea geamului, de la care nu văd, doar solul din geam.
3. Etajul I. Este pe jumătate lumină. Parcă soarele încă nu a răsărit. Pot observa florile, dar vederea mea este blocată de un zid.
4. Etajul II. E zor de zi. Razele soarelui au început să lumineze cerul. Văd copaci și un deal dincolo.
5. Etajul III. Este luminos. Soarele răsare. Umbra se micșorează. Acum pot vedea după deal, unde oile pasc.
6. Etajul IV. Este lumină. soarele luminează râul în depărtare. Umbra aproape a dispărut.
7. Acoperiș. Iluminare. Nu blochează nimic lumina soarelui. Pot să mă uit în jur, și umbra a dispărut în totalitate. Nici un zid nu mă înconjoară.

În fiecare clipă când stau pe un anumit etaj al „blocului meu”, experimentez un nivel de conștiență specifică. Nu pot niciodată să conving pe cineva, că ceea ce văd ei din blocul lor este greșit și că eu am dreptate. Este o chestiune de perspectivă. Așa cum vederea lor li se simte reală pentru ei, așa cum viziunea mea mi se pare reală mie.
Când sunt la aceași nivel de conștiență cu cineva, vedem lucrurile în același fel.  Zâmbesc și spun: „Suntem pe aceeași frecvență.” :-)

O criză evoluționară a conștienței
 
   Până când rămân în interiorul unei construcții, mă comport ca o pește în acvariul lui. Cu trecerea timpului nivelul apei din acvariu scade rapid. Culoarea apei începe să devină verde și tulbure. Mâncare puțină și  respirarea devine greu. Viitorul pare sobru! Până când nu sufăr îndeajuns, nu se pun întrebările.
Aș înota în sensul acelor de ceasornic toată săptămâna. În fiecare weekend aș schimba în direcția cealaltă.

   În ziua de azi sunt conștientă, că toate peștile înoată roată în roată, până când mor cu burta-n sus. Pe ei le aruncă și le schimbă pe pești tineri. Își petrec viața încât să se țină departe de peștele mare, lovindu-se destul de frecvent de geamul acvariului. Astăzi peştii cresc dezgustător de mari şi devin cât mai înfometaţi.  Viaţa în acvariu a devenit atât de infernal, încât acum eu visez la idea saltului din acvariu.

Problema este că sunt îngrozit să fac acest lucru. Oare voi fi capabil să respir şi să mănânc? Un prădător necunoscut mă vânează? Dacă sar din acvariu succesul nu este garantat. Acesta e un salt necunoscut. Două lucuri mă motivează- suferinţa fără sfârşit, şi impresia că acest drum ţine spre impas.

Atunci voi decide, că sar din acvariu, când îmi dau seama, că nu mai pot continua acest stil de viaţă şi nici nu mă pot întoarce la un stil tradiţional de viaţă din trecut. Perioada cea frumoasă a trecut! Trucurile vechi nu mai funcţionează. Am nevoie de o soluţie total nouă.
Într-o zi, când condiţiile mele de viaţă devin de nesuportat, atunci în sfârşit decid, că sar afară din acvariu.  În acel moment îmi dau seama, că nu sunt peşte şi nu există acvariul!


Când analizez cum funcţionează natura, realizez, că fiecare evoluţie întotdeauna are menirea lui. În orice caz, drumul de la o specie la alta, apare atunci, când condiţiile de trai devin insuportabile. Acesta este exact şi la fiinţe umane în prezent pe Pământ.

Homo Sapiens acum experientează extincţia lui. Toate guvernele sunt corupte. Sistemul bancar serveşte pe cei bogaţi. Valorile morale se prăbuşesc. Structurile sociale de bază se descompun, până când obiceiurile familiale  se dezintegrează. Ultimul lucru ce ar trebui să fac, e să plâng. A venit timpul să sărbătoresc! Acesta e modul cum funcţionează evoluţia. Niciodată nu merge spre înapoi!

     Diferit de peşti, oamenii pot visa. Ei conştient aspiră spre schimbare şi se comportă în aderenţă cu acesta. Când conştientizează, că umanitatea este o specie de tranziţie, şi că timpul acestei mari schimbări a venit, ei pot decide, dacă trăiesc cu oportunitatea şi vor devenii Personocraţia, sau optez la moartea din frică şi epuizare - luptând împotriva acestuia. Tu pe care alegi?

____________________________________________________________________________________
Scris de: Ghis, Mado
Tradus de: Orsi
Sursa articolului:  https://personocracy.wordpress.com/2012/11/07/a-conscious-jump-out-of-the-fishbowl-part-1/

vineri, 20 februarie 2015

Despre Personocraţie...

Personocraţia nu este o altă religie, spiritualitate, cult, dogmă sau filozofie. Personocraţia este un nivel personal de conştienţă- în alte cuvinte - o stare de trezire la realitate despre cine sunt cu adevărat, o stare de realizare faptului, că autoritatea cea mai înaltă nu este în afară, ci în adâncul meu. 

Personocraţia defineşte oricare persoană, cine ŞTIE cine este cu adevărat - este creatoarea supremă (1), creatoarea a tot universului - şi care se COMPORTĂ corespunzător acestuia, în viaţa sa de  zi cu zi prin acţiuni congruente. O Personocraţie ştie că a venit pe pământ să se desăvârşească.

Ce înseamnă "să mă desăvârşesc"?

Înseamnă să fac unirea corpului  cu sufletul, creatorul cu creatura, ca să creez fiinţa idesică (diezeiască) cea nouă, care este numit şi fiinţa supramentală de Aurobindo - fiinţa divină in MATERIE.

Ce mă împiedică să mă desăvârşesc?

Am uitat cine sunt cu adevărat, şi mă consider o biată creatură, care a fost creat de o autoritate exterioară, mai superioară decât mine. Sunt separată de sufletul meu (spiritul creator), şi ca rezultat manifest separare, dualitate, dezordine, război, îmbolnăvire, moarte - în mine şi în jurul meu.

Care este soluţia ca să mă desăvârşesc?

Îmi amintesc cine sunt cu adevărat, un individ creator( spirit) şi creatură (materie) în acelaşi timp. Fac fuziunea cu sufletul meu, şi ca rezultat manifest unitate, ordine, pace, sănătate perfectă, nemurire fizică - în mine şi în jurul meu.

Cum fac acest lucru?

Fac transferul de putere de la Ego(realitate iluzorică) la Suflet (realitate adevărată). În alte cuvinte, dau prioritate la "a fi" de la "a avea", iubirea de sine asupra fricii, în toate aspectele ale vieţii mele: autoritate, familie, sănătate, bani, religie, spiritualitate, politică, lege, educaţie, societate. Îmi iau rămas bun de la vechea mea  mod de gândire şi comportament, bazat pe frici animalice şi de supravieţuire (lumea lui ego) şi fac un viraj de 180 de grade şi urmăresc sufletul meu. 

Ce se întâmplă dacă fac acest lucru?

Cum dizolv egoul meu şi mă predau sufletului meu (lăsând sufletul să preia controlul total asupra vieţii şi corpului meu), încep să experimentez schimbări în mine şi în jurul meu:
1. Celulele mele (corpul fizic) încep să vibreze pe frecvenţa sufletului meu şi manifestă caracteristicile ei: nemurire fizică, sănătate perfectă, tinereţe veşnică.
2. Lumea din jurul meu se transformă în concordanţă şi şi aici manifestă atributele sufletului: adevăr, iubire, pace, libertate, unitate, atotputernicire, omniscienţă, bucurie infinită, binecuvântare ... în scurt Paradisul pe Pământ!
Acesta e drumul pe care vă împart pe acest blog, prin articole, cărţi, filme şi workshop-uri. 
______________________________________________________________________________________________
  (1)Supremă - autoritatea cea mai înaltă, adică nu există ceva mai superior
Suveran - persoana care deţine puterea supremă 

Sursa articol: https://personocracy.wordpress.com/what-is-personocratia/personocratia/

marți, 20 ianuarie 2015

Conferință cu Mado : De unde știu că Egoul sau Sufletul e cea care îmi vorbește sau Cum pot să predau autoritatea de la Ego La Suflet

Bine v-am găsit!

Am tradus o mică înregistrare cu Mado, care mie mi-a fost foarte bine venită, sper că vă ajută și pe voi în drumul vostru.

Distracție plăcută!



                                                           

joi, 1 ianuarie 2015

De unde știu că Egoul sau sufletul meu e cea care îmi vorbește?

         În Personocrație, ca să creăm schimbarea de conștiență mult așteptată, vorbim despre predarea autorității de la Ego la Suflet. De unde știu, că acum Sufletul sau Egoul vorbește? Fiindcă este o întrebare frecventă, m-am gândit că este timpul să scriu despre ea și să  împart cu tine niște unelte, care ajută la judecarea limpede.
A diferenția Egoul de Suflet frecvent e foarte complicat. De aceea în primul rând, fiindcă foarte puține persoane au reușit să aibă contact direct cu sufletul, și din această cauză, nu știm, cum se simte acest lucru.
În al doilea rând, religia, spiritualitatea, știința a creat întotdeauna confuzii, constant și deliberant, ca ei să fie siguri, că oamenii să nu se conecteze cu sufletul lor. Într-adevăr, dacă se conectează își eliberează pe ei înșiși sub dominanție, și asta ar însemna sfârșitul lumii iluzorice în care astăzi trăim.
    În plus există un caracter, pe care îl cunoaștem de aproape- el este cel care ne conduce viața de mii de ani. Îl numesc Dl. Ego. El este personajul, pe care îl putem recunoaşte cel mai ușor.
Deci, când știm că Dl. Ego vorbește, automat ne dăm seama, că sigur nu este Sufletul.
99% din timpul nostru, corpul mental, vital și fizic este sub conducerea Egoului. Haideți să-l cunoaștem. Ghis a inventat o rețetă foarte simplă, care ne ajută să limpezim judecata noastră, o cunoștință necesară, până ce vom fi capabili să luam legătura directă cu Sufletul.
Voi enumera trei caracteristici, care fără îndoială reprezintă egoul nostru:

1. Ego vorbește

Acea exprimare: „Ascultă-ți sufletul”, de foarte multe ori ne induce în eroare. În realitate sufletul nu vorbește, egoul este cel care vorbește și de fapt foarte tare.

În căutarea mea ca să pot urma dorința sufletului meu, de multe ori o chem, ca să-mi arate ce dorește, si în acest caz aștept un răspuns de la Ea.


Din păcate, de obicei - primul răspuns care vine, nu vine de la suflet, ci de la ego.
Îți scriu o mică poveste ca să pot descrie ce se întâmplă în spatele conștienței noastre.

Să imaginăm că dl. Ego și Dna Suflet stau sub aceași acoperiș (corpul), și există doar o singură linie telefonică, prin care putem lua legătura ori cu una ori cu altul. Și așa , oricând doresc să sun, să vorbesc cu Dna Suflet, întotdeuna Dl.Ego răspunde la telefon.
El este un personaj, care întotdeauna dorește să controleze totul, e foarte vrednic și zgomotos, care vrea să domineze totul. El vrea să fie sigur, că Dna Suflet nu va răspunde niciodată la telefon, de aceea joacă trucuri, ca să nu-l recunoaștem. Își schimbă chiar vocea și atitudinea, ca să credem că sufletul ne vorbește.
Dar, când învăţ folosirea corectă a instrumentelor pentru recunoaşterea lui Ego, de mai puţine ori va fi capabil să mă păcălească.
Sufletul NU vorbeşte: ea este un caracter fără voce,care aşa ne arată ce doreşte, că ne pune într-o situaţie de viaţă. Ea este mai mult făcător, decât vorbitor. Când îşi exprimă dorinţa, mă pune să fac lucruri, care din prima mi se par fără rost- din viziunea egoistică. De foarte multe ori, mi se pare fără logică şi înfricoşător, dar atât de intens, încât simt că trebuie să-l fac. Este o atitudine interioară, "doar ştiu" sau "simt că e bine", ce apare în mine.
Doresc să citez pe "The Mother" (Mirra Alfassa), care spunea : " Dacă îţi pui întrebarea, că oare sufletul îmi vorbeşte, acum ştiu că nu." Acesta îţi poate clarifica gândurile, dacă mai eşti în confuzii.

2. Ego vrea

Ego întotdeauna vrea sau nu vrea ceva. El e care mă pune să zic: "vreau mai mulţi bani", "nu vreau să fiu bolnav", "nu vreau să trăiesc singură,vreau să-mi găsesc un partener.", "vreau să fiu recunoscut", etc.
Fiindcă el vrea şi are nevoie de lucruri, egoul se agaţă foarte tare de rezultate palpabile.

Sufletul niciodată nu vrea nimica: ea nu are niciodată aşteptări şi  nu ţine lipit de rezultate. Sufletul este interesat doar de experienţă, procesul. Ea este interesat de emanciparea fiinţei mele şi creşterea nivelului meu de conştienţă spre fiinţa reală ceea ce sunt cu adevărat. Orice situaţie de viaţă întâlnesc, e avantajos, fiindcă ajută procesul spre ţel.
Într-adevăr pentru suflet nu există experienţă de viaţă pozitivă sau negativă, doar experienţă - toate acestea ca să atingem starea supramentală/diezeiască.

3. Şi repede....

Ego vrea repede. Astfel, cînd mă simt grăbit, să fac ceva sau să iau o decizie, ştiu că e motivaţia egoului.
E adevărat. fiindcă egoul trăieşte într-o lume muritoare şi aşa crede că timpul este limitat. El este acela, care vrea  să fac toată treaba posibilă în foarte scurt timp. El are frica de a pierde o oportunitate şi nu vrea să piardă timpul cu ceea ce nu îndeplineşte nevoile momentane.

Sufletul trăieşte în prezent infinit şi e nemuritor. Deci, când mă simt grăbit, să fac ceva, sau să iau o decizie, mă opresc, îmi dau timp de gândire, analizez de la început până la sfârşit. Mai concret, trebuie să iau jos volumul egoului meu, care mă impiedică şi mă stopează să simt decizia sufletului meu.
   Doar atunci, când egoul e pus pe silenţios şi aşezat în bancheta de spate, încât sufletul meu să poată prelua volanul; cu alte cuvinte, să conducă viaţa mea şi să mă guverneze înspre direcţia, care mă ajută la unirea sufletului cu corpul.
Să dau prioritate la suflet asupra egoului, este primordial, ca să apară fiinţa supramentală/idesică/diezeiască.

Citez de la Mother, care aşa descrie procesul: "Cei care doresc să ajute ca Lumina Adevărului să se realizeze asupra întunericului şi a minciunii, poate fi făcut, privind cu atenţie primele impulsuri în mişcări şi faptele sale, şi diferenţiând între  ele, dacă au venit din Adevăr sau din Minciună, ca să urmăresc primul şi să refuz sau anulez celelate. Acesta este puterea discernământului, unul din prime influenţe Adventul Luminii Adevărului în atmosfera Pământului." (1965- The Mothers Agenda)

Acum, că ţii în mână acest simplu instrument, poţi începe practicarea discernământului, ca să poţi preda controlul de la ego (minciună) la suflet (realitate-adevăr). Cât de puţine ori dau şansa egoului să-mi conducă viaţa, cu atât creşte oportunitatea sufletului meu. Şi cât de frecvent practicăm acest exerciţiu, cu atât mai repede facem un salt din program uman înfricoşător şi bazat pe frici - care crează infernul pe Pământ!

P.S. Ţelul primordial al cursurilor Personocratice este, să ajute la dezvoltarea discernământului, pt. predarea puterii de conducere de la Ego la Suflet.
Dacă te simţ interesat de aceste cursuri, poţi să te abonezi la Newsletter sau poţi lăsa un mesaj.
_____________________________________________________________________________
Sufletul reprezintă principiul feminin şi are vibraţii înalte, fine.
Egoul reprezintă principiul masculin, este frecvenţa materială, vibraţie joasă, grea.

Sursa articolului:  http://personocracy.wordpress.com/2014/01/14/soul-ego-talking/
Scris de : Rhiame , Tradus de: Orsi